„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea [...]” „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.” „[...] solul legământului pe care-l doriţi: iată, că vine, – zice Domnul oştirilor. Cine va putea să sufere însă ziua venirii lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta el? Căci va fi ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului.” Mal. 4:5; Mal. 3:1; Apoc. 18:1; Mal. 3:1-2 (vezi trad. KJV)

Ilie, sol al legământului? Solia lui Ilie ca focul topitorului, ca leşia nălbitorului? Aceste afirmaţii rostite în dreptul unui om ar putea fi considerate foarte uşor hulă sau blasfemie la adresa Cerului. Dar nu este vorba despre un om, în sensul că lucrarea (solia) nu-i aparţine lui, ci lui Dumnezeu. Este solia lui Dumnezeu Însuşi, solie venită din Cer de la Tatăl luminilor, adusă nouă spre cunoştinţă prin Duhul Sfânt, Cel numit de noi Duhul Domnului, Duhul adevărului sau Mângâietorul.

Este solia unui Prieten a cărui inimă am zdrobit-o de atâtea ori, de prea multe ori. Îl doare inima, plânge pentru noi cu lacrimi nevăzute şi cu suspine negrăite. Îl doare indiferenţa noastră cu privire la jertfa Lui... la jertfa Lor. Dacă nu ne-ar cunoaşte trăirile interioare, ar putea spune că nu Îl iubim, că nu Îl dorim în inima noastră, în viaţa noastră şi printre noi.

Vrăjmaşul Îi râde în faţă ori de câte ori noi prin neglijenţa şi ignoranţa noastră facem loc răului în inimă. Atât de mult suntem obişnuiţi cu el încât eul nostru îl consideră prietenul lui. De ani de zile tot încearcă Dumnezeu să Îşi întindă ocrotirea Lui peste noi, să ne ofere pacea Lui, dragostea Lui, neprihănirea Lui, dar nu am vrut. Noi credem că prin propriile noastre eforturi putem fi neprihăniţi şi ne putem salva. Sângele Mielului îl folosim doar atunci când bănuim că am păcătuit. Ne spălăm în sângele Mielului, în meritele ispăşitoare ale jertfei Sale ca să ne curăţim erupţiile de rău şi de nelegiuire de pe faţa noastră ce ar trebui să reflecte chipul Lui şi prea adesea uităm că din inimă ies toate acestea.

Doar de-am putea să ne vedem adevărata faţă! Ne-am îngrozi! Ştiu că mulţi dintre noi vor desconsidera aceste cuvinte, dar nu noi toţi. A sosit vremea secerişului iar timp nu mai este. Într-un timp mai scurt decât ne putem închipui, El Însuşi va despărţi oile de capre şi grâul de neghină. Ferice de toţi cei ce vor deschide inima şi mintea pentru a primi cuvintele soliei Lui! Vai, însă de toţi cei ce nu vor lua aminte la ea! Mai avem doar puţin timp pentru a reface adevărata legătură cu El!

În momentul în care Mielul lui Dumnezeu, Cel sacrificat pentru mine a privit în cartea în care era sigilat Planul de Mântuire, Acestuia I-a fost redescoperită toată taina Tatălui. El a văzut atunci că în Planul Tatălui vremea sfârşitului tuturor lucrurilor este hotărâtă şi că nu va fi zăbavă. A trimis Duhul Său cel Sfânt la cel ales şi chemat, ca prin el să fim avertizaţi noi toţi, cei aleşi.

Prea bine ne cunoaşte pe fiecare dintre noi şi ştie ce planuri măreţe de viitor avem; zadarnic însă pentru acest Pământ. Dar ele sunt departe de a fi spulberate. Sunt pregătite pentru noi cele mai înalte perspective. Ferice de cei înţelepţi care, în acest ultim ceas al istoriei, renunţă la visele „somnului” lor şi se trezesc. Această solie este într-adevăr strigătul de la miezul nopţii care proclamă cu putere: Fiţi gata! Iată, Mirele vine!

Nimic nu s-a realizat din întâmplare pe Pământ, ci totul s-a desfăşurat conform unui plan, Planul de Mântuire. Isus, ca Fiu al Omului a venit printre oameni, a încheiat un legământ prin botez şi a adus prinosul Său de jertfă pentru păcat la o împlinire a vremii. Tot astfel, toate celelalte evenimente din Planul de Mântuire s-au realizat şi se vor realiza la o aşa-numită împlinire a vremii. Venirea Sa în slavă ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor va fi la împlinirea vremii şi ceasul ei este aproape.

Cârma Universului se află în mâinile lui Dumnezeu. Prin răscumpărarea realizată prin moartea Mielului sacrificat, El are dreptul să conducă toate lucrurile, atât cele din Cer cât şi cele de pe Pământ. Pământul a fost adus la existenţă pentru că era nevoie de el. Dumnezeu a prevăzut în atotştiinţa Sa apariţia păcatului şi a elaborat încă dinainte un Plan de Salvare care avea să se desfăşoare în circumstanţele prevăzute, astfel încât, la sfârşitul păcatului şi totodată al durerii, Pământul să fie înălţat la un rang mai înalt decât oricare altul proiectat vreodată de vreo imaginaţie omenească.

Fiul lui Dumnezeu S-a plecat inclusiv sub domnia morţii pentru ca noi să fim înălţaţi mai presus de orice domnie. Pentru totdeauna Tatăl L-a dat pentru noi, astfel încât noi pentru totdeauna să fim ai Săi. Fiul S-a dezbrăcat de dumnezeire şi S-a îmbrăcat în omenire pentru ca noi să putem purta Chipul Său în noi şi peste noi prin Duhul; El prin Sine şi noi prin Duhul. Atât cât poate natura noastră umană să suporte, vom fi părtaşi naturii Sale. Puţini sunt însă cei ce experimentează adevărata spiritualitate printr-o relaţie autentică cu Cerul, mult prea puţini. Noi ne considerăm bogaţi, neprihăniţi şi nici nu ştim de fapt că suntem săraci, nenorociţi şi mult prea orbi şi goi!

Ferice de noi cei ce ascultăm şi împlinim cuvintele acestui strigăt! Vom fi ai Lui şi vom purta neprihănirea Lui cum se poartă untdelemnul în candelă, vom lumina neprihănirea Lui pentru că El Însuşi va fi în noi. În liniştea şi odihna Lui vom fi mântuiţi. Planul lui Dumnezeu prevede pentru acum lucruri pe care generaţiile anterioare şi-ar fi dorit enorm să le cunoască şi să le trăiască. E însă privilegiul generaţiei noastre şi implicit al tău. Prin puterea Lui, El va conduce poporul Lui din biruinţă în biruinţă; popor după popor şi seminţie după seminţie intra-vor în rândurile oştirii Lui ca fii şi fiice, copii ai Lui eliberaţi din robia despărţirii de El. Când lucrează El, cine se poate împotrivi?

„Plecaţi-vă urechea şi ascultaţi glasul Meu! Fiţi cu luare aminte şi ascultaţi cuvântul Meu! Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? Necontenit îşi brăzdează şi îşi grăpează el pământul? Oare după ce a netezit faţa pământului, nu aruncă el măzăriche şi seamănă chimen? Nu pune el grâul în rânduri, orzul îl pune într-un loc deosebit şi alacul pe margini? Dumnezeul lui l-a învăţat să facă aşa, El i-a dat aceste învăţături. Măzărichea nu se treieră cu leasa şi roata carului nu trece peste chimen; ci măzărichea se bate cu băţul şi chimenul cu nuiaua. Grâul se bate, dar nu se bate necontenit; împingi peste el roata carului şi caii, dar nu-l sfărâmi. Şi lucrul acesta vine de la Domnul oştirilor; minunat este Planul Lui şi mare este înţelepciunea Lui.” Isa. 28:23-29