„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.” „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.” „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică.” „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în Duh şi adevăr.” Mat. 28:18-20; Ioan 3:5; 4:14,24

„Atunci [Acum] Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi [daruri ale Duhului], altuia doi şi altuia unul: fiecăruia după puterea [credinţei] lui; şi a plecat. Îndată, cel ce primise cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ [negoţul uceniciei; Mat. 28:19] şi a câştigat cu ei [darurile primite] alţi cinci talanţi [ucenicul copiază pe învăţător; Luca 6:40]. Tot aşa, cel ce primise doi talanţi [1Cor. 12:1-11], a câştigat şi el alţi doi cu ei. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus şi a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său. După multă vreme stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala” (Mat. 25:14-19).

„Talanţii pe care Domnul Hristos i-a încredinţat Bisericii Sale, reprezintă – în mod deosebit – darurile şi binecuvântările date oamenilor de către Duhul Sfânt. ’De pildă unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune, altuia să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia credinţa, prin acelaşi Duh; altuia darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor, altuia felurite limbi; şi altuia tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucrurile le face unul şi acelaşi Duh care dă fiecăruia în parte după cum voieşte’ (1Cor. 12:8-11). Nu toţi primesc aceleaşi daruri, dar fiecărui slujitor îi este dat un dar al Duhului Sfânt.

Mai înainte de a părăsi pe ucenicii Săi, Domnul Hristos ’a suflat peste ei şi a zis: Luaţi Duh Sfânt!’ (Ioan 20:22). De asemenea El a zis: ’Iată voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu’ (Luca 24:49). Dar Duhul Sfânt nu a fost primit în plinătatea Lui decât numai după înălţarea Domnului Isus la Cer. Revărsarea Duhului Sfânt nu a avut loc decât atunci când ucenicii, prin credinţă şi rugăciune s-au predat pe deplin lucrării Sale. Atunci într-un mod deosebit, bucuriile cerului au fost încredinţate urmaşilor lui Hristos [...] Darurile sunt deja ale noastre, în Isus Hristos, dar luarea lor în stăpânire depinde de primirea Duhului Sfânt.

Făgăduinţa Duhului Sfânt nu este apreciată aşa cum ar trebui să fie. Împlinirea ei nu se realizează aşa cum ar fi putut să fie. Lipsa Duhului Sfânt este aceea care face lucrarea Evangheliei să fie lipsită de putere. Cineva poate să aibă învăţătură, talente, elocvenţă şi orice alt dar natural sau dobândit; dar fără prezenţa Duhului lui Dumnezeu, nicio inimă nu poate fi atinsă şi niciun păcătos nu va fi câştigat de partea lui Hristos. Pe de altă parte, dacă ei sunt legaţi de Hristos şi dacă darurile Duhului Sfânt le sunt date, atunci cei mai săraci şi mai neştiutori dintre ucenicii Săi vor avea o putere care va câştiga inimile. Dumnezeu îi face canale prin care să reverse cele mai înalte influenţe ale Universului.”¹

„O redeşteptare şi o reformă trebuie să aibă loc sub conducerea Duhului Sfânt. Redeşteptarea şi reforma sunt două lucruri diferite. Redeşteptare înseamnă reînnoirea vieţii spirituale, o înviorare a puterilor minţii şi o reînviorare din moarte spirituală. Reforma înseamnă o reorganizare, o schimbare în idei şi teorii, în obiceiuri şi practici. Reforma nu va aduce roadele bune ale neprihănirii dacă nu este în legătură cu redeşteptarea prin Duhul Sfânt. Redeşteptarea şi reforma trebuie să-şi facă lucrarea lor şi ca să facă această lucrare trebuie să se contopească.”²

„Dispensaţiunea în care trăim noi trebuie să fie, pentru cei care o cer, dispensaţiunea Duhului Sfânt. Cereţi binecuvântarea Sa. Este timpul să fim hotărâţi în consacrarea noastră [...] revărsarea Duhului Sfânt este esenţială pentru toţi. Ar trebui să ne rugăm pentru ea. Domnul aşteaptă să I-o cerem. În această privinţă noi nu am lucrat cu toată inima.

Ce [vă] pot spune […] în numele Domnului? Ce proporţie a eforturilor noastre a fost făcută, în comparaţie cu lumina pe care Domnul era gata să ne-o dea? Noi nu putem depinde de vorbe sau slujbe exterioare. Ceea ce avem nevoie este influenţa însufleţitoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Este vremea ploii târzii, când Domnul va da din abundenţă Spiritul Său. Fiţi zeloşi în rugăciune şi vegheaţi în Duhul.”³

Cu solemnitatea Cerului, a Mângâietorului vă spun, vouă, celor care Îl desconsideraţi că, dacă nu vă naşteţi din apă şi din Duh, primindu-L în voi prin credinţă, lăsând fereastra inimii deschisă spre Cer, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

De foarte mult timp, prea mult chiar, poporul lui Dumnezeu s-a rătăcit prin pustia lipsei plinătăţii Duhului Sfânt, singurele motive fiind ignoranţa, mândria şi multe alte păcate grave. Cele mai mari binecuvântări pentru acum, binecuvântări ce acestei lumi îi este imposibil să le ofere, sunt în plinătatea Duhului Sfânt. Cereţi-L şi vă va fi dat. Trăim clipele în care Duhul Sfânt stă să se reverse. Cereţi-L de la Tatăl nostru, singurul Bun care dă pâine nu piatră, peşte nu şarpe. Cerul aşteaptă canale prin care să se reverse într-un potop de har înainte de marele potop nimicitor. Iar noi ce facem?! Rămânem mai departe în indiferenţă, complăcându-ne în „somnul” nostru în a crede că toate aceste lucruri vor face parte din vieţile noastre cândva în viitor, ignorând că ele, de fapt, ne bat acum la uşă.

Cei care doresc revărsarea Duhului Sfânt trebuie s-o facă conştienţi de faptul că Duhul Sfânt este o Persoană – Însuşi Dumnezeu Dragoste iar singura atitudine potrivită pentru a-L primi este aceea a abordării unei atitudini inocente şi credule, asemenea unui copilaş care se lasă învăţat de El şi condus de El cu umilinţă şi cu blândeţe. „Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii” (Mat. 10:16), căci Tatăl nu va da Duhul Sfânt niciunui om mândru care se crede stăpân pe sine. Atunci când cerem Duhul Sfânt trebuie să privim spre Fiul lui Dumnezeu, spre Cruce, spre umilinţa, smerenia şi blândeţea Sa, spre El, Modelul nostru.

„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi-n Hristos Isus: El, măcar că avea Chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat [omenescul] să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, s-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi.”

Fil. 2: 6-10

Când Scriptura zice în dreptul Mariei: „şi iată că vei rămânea însărcinată şi vei naşte un Fiu” (Luc. 1:31) Dumnezeu nu a spus că va primi o sarcină, ci că va rămâne însărcinată. În ce mod? E o taină. Însă Dumnezeu nu încalcă legile eredităţii. Când ne referim la ereditate şi legile acesteia, nu avem în vedere concepţia, actul în sine (o taină) în care Dumnezeu, prin Duhul Său Şi-a pus partea Sa de Sămânţă – pe Hristos, Părintele veşniciei (Isa. 9:6), „a cărei obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei” (Mica. 5:2) pe de-o parte, iar fecioara Maria, partea ei de sămânţă – adică pe Isus, Fiul omului, „un lucru de apucat”, „un chip de rob” (Fil. 2:6-8) pe de altă parte; ne referim la legile, propriile principii pe care Dumnezeu nu le poate încălca, pentru că altfel S-ar nega pe Sine, propriile Sale legi conform cărora un copil care se naşte („un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” – Isa. 9:6) este în mod natural nimic altceva decât combinaţia moştenirilor genetice ale părinţilor săi. Acesta nu poate fi şi nici nu poate avea în trup, minte şi suflet mai mult decât părinţii săi i-au putut oferi prin ei înşişi. În consecinţă, întrucât Isus ca om trebuia să trăiască dreptatea sau Legea încălcată de Adam, El trebuia să ia chip de om, să devină un Fiu al omului. Ca fiu al lui Adam, născut prin Maria, în toată activitatea Sa a trăit într-o totală dependenţă de Dumnezeul Său şi Dumnezeul nostru care Şi-a demonstrat intervenţiile Sale realizate prin Duhul şi îngeri, intervenţii de care orice om poate avea parte prin relaţie cu Dumnezeu, prin naşterea din nou din Dumnezeu.

„Adevărat, adevărat vă spun că oricine crede în Mine va face şi El lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl: şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.”

Ioan 14:12-13

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor [păcat], nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”

Ioan. 1:12-13

Genealogia lui Hristos Isus (Luca 3:23-38; Matei 1:1-17) evidenţiază că El a fost Fiul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp al omului şi tot ce a făcut ca Om în misiunea Sa de Profet-Fiu printre oameni nu a făcut prin divinitatea Sa, ci tot ce a făcut, a făcut de la Tatăl pe care-L mărturisea, aşa cum o putem face şi noi prin Duhul Sfânt; altfel, toată demonstraţia lui Dumnezeu făcută prin Isus, potrivit căreia omul poate trăi fără păcat, ar fi fost fără bază sau suport, un trucaj grosolan.

„Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să îşi însuşească natura omului, chiar şi atunci când Adam se afla inocent în Eden. Dar Isus a luat corp omenesc, atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca oricare copil al lui Adam, El a primit urmările marii legi a eredităţii. Care erau urmările acestea, se poate vedea în istoria părinţilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta pentru a împărţi cu noi grijile şi ispitele şi pentru a ne oferi pilda unei vieţi lipsite de păcat.”⁴

„Isus a venit în lume ca fiinţă omenească, pentru a se familiariza cu fiinţele omeneşti şi a se apropia de ele în nevoile lor. El a fost născut (asemenea oricărui alt copil) în Betleem. A crescut la fel cum cresc alţi copii şi de la tinereţe până la maturitate, de fapt pe întreg parcursul Sale vieţi pământeşti, El a fost asaltat de ispitele cele mai dure ale Satanei.”⁵

„Dragostea pe care a manifestat-o Hristos nu poate fi înţeleasă de către omul muritor; ea este un mister prea adânc pentru fiinţa omenească. Hristos a unit într-adevăr natura jignitoare a omului cu propria Sa natură lipsită de păcat, deoarece prin acest act de umilinţă El a putut să-Şi reverse binecuvântările în folosul neamului pierdut. În felul acesta ne-a oferit posibilitatea să devenim părtaşi ai naturii Sale. Făcându-Se pe Sine o jertfă pentru păcat, El a deschis un drum prin care fiinţele omeneşti pot fi una cu El [prin Duhul Sfânt]. S-a aşezat în locul omului, devenind capabil de suferinţă. Întreaga Sa viaţă omenească a fost o pregătire pentru altar.”⁶

„În Hristos au fost unite divinitatea şi umanitatea, Creatorul şi creatura. Natura lui Dumnezeu a cărui Lege a fost încălcată şi natura lui Adam, călcătorul ei, se întâlnesc în Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului.” „Dar, deşi slava divină a fost acoperită pentru un timp şi eclipsată de natura umană, totuşi El nu a încetat să fie Dumnezeu atunci când a devenit om. Natura umană nu a luat locul naturii divine şi nici invers. Aceasta este taina evlaviei. Cele două naturi, cea umană şi cea divină au fost în Hristos una, strânse şi de nedespărţit şi totuşi cu o individualitate distinctă. Deşi Hristos S-a umilit pe Sine pentru a deveni om, dumnezeirea totuşi Îi aparţinea.”⁷

„Minunile lui Hristos pentru nenorociţi şi suferinzi au fost lucrate de puterea lui Dumnezeu prin intermediul îngerilor [...] Luând asupra Sa natura umană, Mântuitorul nostru a unit interesele Sale cu acelea ale fiicelor şi fiilor căzuţi ai lui Adam, în timp ce, prin divinitatea Sa, a apucat tronul lui Dumnezeu. Astfel, Hristos este mijlocul [unic] de comunicare dintre oameni şi Dumnezeu şi dintre Dumnezeu şi oameni.”⁸

„Era scopul lui Satana acela de a-L face – dacă era posibil – să se răzbune sau Să-L determine să facă o minune [de la Sine] spre a se elibera singur, nimicind astfel Planul de Mântuire [...] Dar El, care printr-o poruncă, putea aduce în ajutorul Său oştile cereşti – El, care ar fi putut alunga mulţimea îngrozită din faţa Sa, prin străfulgerarea maiestăţii Sale divine – S-a supus cu un desăvârşit calm insultelor şi batjocurii celei mai umilitoare.”⁹

Dumnezeu nu a încălcat legile eredităţii la întruparea Fiului Său. Isus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului în acelaşi timp. Tot ce a făcut şi a zis Isus Hristos, care până la Ghetsemani a fost un Profet-Fiu (Isa. 61:1-3), a fost o manifestare a Tatălui prin El; din momentul Ghetsemani până la Golgota a fost Mielul, jertfa noastră înlocuitoare (Isa. 53:2-10). El, ca şi noi de altfel, nu a primit cunoştinţe în mod ereditar. El a învăţat din natură, din Cuvântul Său, prin Duhul Sfânt; de la începutul misiunii Sale, prin primirea plinătăţii Duhului a învăţat direct de la Tatăl.

„Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi-I va arăta lucruri mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi.” „Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi că Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine; ci Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.”

Ioan 5:19-20; 14:10

Omul Isus a dovedit pe parcursul existenţei Sale că a fost plin de Duhul Sfânt (Ioan 3:34), că a fost născut din apă şi din Duh, fiindu-ne astfel un exemplu în învăţare în blândeţe şi-n umilinţă, în post şi rugăciune, în binefacere şi laudă. Astfel, El a demonstrat, prin oferirea unui exemplu prin Sine, că umilinţa şi abnegaţia în rugăciune sunt condiţiile primordiale ale primirii plinătăţii Duhului Sfânt.

„Hristos foloseşte vântul ca un simbol al Duhului lui Dumnezeu. Aşa cum suflă vântul unde doreşte şi noi nu putem şti de unde vine şi încotro merge, aşa este şi cu Duhul lui Dumnezeu. Noi nu putem şti prin cine se va manifesta. Însă eu nu rostesc propriile mele cuvinte când spun că Duhul lui Dumnezeu va trece pe lângă cei ce au avut ziua lor de încercare şi ocazie, însă nu au distins vocea lui Dumnezeu şi nu au apreciat îndemnurile Duhului Sfânt. Atunci, în cel de-al unsprezecelea ceas, mii de oameni vor cunoaşte şi vor vedea adevărul.

‘Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa’ (Amos 9:13). Aceste convertiri la adevăr vor fi făcute cu o rapiditate care va surprinde biserica şi doar Numele Domnului va fi glorificat.”¹⁰

„Cu o dorinţă fierbinte privesc înainte la timpul când evenimentele din ziua Cincizecimii se vor repeta cu o putere mult mai mare decât cu acea ocazie. Ioan spune: ’Am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui’ (Apoc. 18:1). Atunci, la fel ca şi în ziua Cincizecimii, poporul va auzi adevărul vestindu-i-se fiecărui om în propria lui limbă.

Dumnezeu poate să insufle o nouă viaţă [să învie] în fiecare suflet care doreşte să-I servească în mod sincer şi poate atinge buzele cu un cărbune aprins de la altar ca să-l facă să devină elocvent spre slava Sa. Mii de voci vor fi pătrunse de puterea de a vorbi despre adevărurile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Limba bâlbâită se va dezlega şi cel timid va fi întărit pentru a da mărturie curajoasă despre adevăr. Domnul poate să-Şi ajute poporul, să cureţe templul sufletului de orice pervertire şi să menţină o aşa strânsă legătură cu el, încât să poată primi Ploaia Târzie, când aceasta va fi revărsată.”¹¹

„Unii mi-au scris şi m-au întrebat dacă mesajul îndreptăţirii prin credinţă este solia celui de-al treilea înger şi eu le-am răspuns: ’Acesta este chiar mesajul celui de-al treilea înger! Profetul declară: ’După aceea am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi tot pământul s-a luminat de slava lui’ (Apoc. 18:1). Solia celui de-al treilea înger este însoţită de strălucire, slavă şi putere şi oriunde este proclamată în puterea Duhului Sfânt, rezultatul va fi convertirea. Cum vor şti fraţii noştri când va veni această lumină? Cu siguranţă că noi nu am văzut până acum lumina care să corespundă acestei descrieri. Dumnezeu a dat poporului Său lumină şi toţi cei care o vor accepta vor vedea nelegiuirile rămânerii într-o stare căldicică; ei vor ţine cont de sfatul Martorului credincios: ’Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te! Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi cina cu el şi el cu Mine’ (Apoc. 3:20).

Biserica este prezentată într-o stare de mulţumire de sine, satisfacţie, mândrie, indiferenţă şi ignoranţă faţă de sărăcia şi ticăloşia ei: ’Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic’ (Apoc. 3:17).”¹²

„Înaintea noastră stă un ultim mare conflict; însă toţi cei ce-L iubesc pe Dumnezeu şi ascultă de Legea Sa vor primi ajutor şi Pământul, întreg Pământul va fi luminat de slava lui Dumnezeu. ’Un alt înger’ trebuie să se coboare din ceruri. Acest înger reprezintă marea strigare care trebuie să vină prin toţi cei care se pregătesc să strige cu putere, cu voce tare: ’A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!’ (Apoc. 14:8) şi în marea strigare a celei de-a treia solii îngereşti se aude o voce din Cer care zice: ’Ieşiţi din mijlocul ei poporul Meu ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nelegiuirile ei’ (Apoc. 18:4).”¹³

„Am văzut lumini strălucind în oraşe şi sate, din locurile înalte şi cele de jos ale Pământului. Cuvântului lui Dumnezeu i se dădea ascultare şi ca urmare exista în fiecare oraş şi sat cunoaşterea de Dumnezeu.” „Sute de mii erau văzuţi vizitând familii şi deschizându-le Cuvântul lui Dumnezeu. Inimile erau convinse prin puterea Duhului Sfânt şi un spirit de pocăinţă sinceră s-a dat pe faţă. Pretutindeni se vedea deschizându-se uşile pentru vestirea adevărului. Lucrarea părea a fi luminată de influenţă cerească.”¹⁴

„În felul acesta va fi vestită solia îngerului al treilea. Când va sosi timpul ca ea să fie vestită cu mare putere Domnul va lucra prin unelte slabe, călăuzind sufletele acelora care se consacră în serviciul Său. Lucrătorii vor fi pregătiţi mai mult prin ungerea Duhului Sfânt, decât prin instruirea din instituţiile literare. Bărbaţi ai credinţei şi ai rugăciunii se vor simţi îndemnaţi cu zel sfânt [...]”¹⁵

„Mulţi [...] vor fi văzuţi alergând încoace şi încolo constrânşi de Duhul lui Dumnezeu să ducă altora lumina. Adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu este ca un foc în oasele lor şi îi umple cu o dorinţă înflăcărată de a merge şi de a lumina pe cei ce stau în întuneric. Mulţi, chiar şi dintre cei needucaţi, vorbesc acum cuvintele Domnului. Copiii sunt mânaţi de Duhul Sfânt să meargă şi să vestească solia din Cer. Duhul se revarsă tuturor acelora care se lasă mânaţi de El şi care, lepădând tot ce-i împiedică, toate regulile şi măsurile de prevedere vor vesti adevărul prin puterea Duhului. Mulţimi de suflete vor primi credinţa şi se vor unii cu oştile Domnului.”¹⁶

„Slujitorii lui Dumnezeu cu feţele luminate şi strălucind de consacrare sfântă se vor grăbi din loc în loc pentru a vesti solia din Cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul va fi dată avertizarea. Se vor face minuni: bolnavii vor fi vindecaţi şi semne şi minuni vor însoţi pe cei credincioşi. Şi Satana va lucra cu minuni mincinoase, făcând să coboare chiar foc din cer înaintea oamenilor. În felul acesta locuitorii Pământului vor fi aduşi să ia o hotărâre.

Solia va fi dusă nu atât prin argumente, cât prin convingerea profundă a Duhului Sfânt […]. Acum razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate iar copiii cinstiţi ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au mai ţinut. Legăturile de familie, relaţiile cu biserica sunt fără putere să-i mai ţină. Adevărul le este mai preţios decât orice altceva. În pofida unirii tuturor mijloacelor împotriva adevărului, un mare număr va lua poziţie de partea Domnului.”¹⁷

„Domnul vine cu putere şi slavă. Atunci Îşi va face lucrarea Sa de separare totală între neprihăniţi şi păcătoşi. Dar uleiul nu va mai putea fi transferat în vasele celor ce nu-l au. Atunci se vor împlini cuvintele lui Hristos: ’Din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat, altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta lăsată.’ Cei neprihăniţi şi cei răi trebuie să colaboreze în viaţa de zi cu zi. [...] Pentru un observator obişnuit poate că nu există nicio diferenţă; dar există Unul care spune că neghina nu trebuie smulsă de mâini omeneşti ca nu cumva să fie scos şi grâul. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş. Atunci Domnul va trimite pe secerătorii Lui să strângă neghina şi s-o ardă, în timp ce grâul este strâns pentru grânarul Cerului. Timpul judecăţii este destul de solemn, când Domnul îi va strânge pe ai Săi dintre firele de neghină. Un semn este pus asupra celui neprihănit. „’Ei vor fi ai Mei’ – zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi ca o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei cum are milă un om fiul său care-i slujeşte” (Mal. 3:17). Cei care au fost ascultători de poruncile lui Dumnezeu se vor uni cu grupul celor sfinţi în lumină; ei vor intra pe porţi în Cetate şi vor avea drept la pomul vieţii. Unul va fi luat, numele lui va fi scris în cartea vieţii, în timp ce aceia în mijlocul cărora au trăit vor avea semnul despărţirii veşnice de Dumnezeu [...]

Grâul şi neghina sunt acum amestecate, dar atunci singura mână care le poate despărţi va da fiecăruia locul ce i se cuvine. Cei care au avut lumina, au auzit solia de avertizare şi au primit invitaţia la nuntă – fermier, comerciant, avocat, păstori falşi care au liniştit convingerile oamenilor, paznici necredincioşi care nu au sunat avertizarea şi nu au cunoscut timpul din noapte – toţi care au refuzat să asculte de legile Împărăţiei lui Dumnezeu nu vor avea dreptul să intre acolo. Cei care au căutat vreo scuză pentru a evita crucea dispreţuirii vor fi prinşi în capcană împreună cu lumea. Ei au ales să se amestece cu neghina. S-au bucurat în nelegiuire. Aceasta este o unire înfricoşătoare […]

Asupra celor ce ţin poruncile lui Dumnezeu este rostită binecuvântarea: ’Binecuvântaţi sunt toţi cei ce împlinesc poruncile Lui, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în Cetate.’ Ei sunt ’o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.’ Cel ascultător este numit drept. Ei sunt atraşi către magnet, Isus Hristos; sfinţenia atrage sfinţenie. Cel ce este nedrept va fi nedrept şi mai departe. Caracterul nu mai poate fi schimbat.”¹⁸

„Când timpul de reînviorare va veni de la faţa Domnului, păcatele sufletului pocăit, care a primit harul lui Hristos şi a devenit biruitor prin sângele Mielului, vor fi luate din cărţile Cerului şi aşezate asupra Satanei, ţapul ispăşitor, iniţiatorul păcatului şi nu vor mai fi niciodată învinuiţi de ele.”¹⁹

„Poporul lui Dumnezeu a fost în multe privinţe foarte vinovat. Satana cunoaşte foarte bine păcatele pe care le-au săvârşit prin ademenirile lui şi el le înfăţişează în lumina cea mai exagerată, declarând: ’Vrea Dumnezeu să mă izgonească pe mine şi pe îngerii Săi din faţa Sa şi totuşi să răsplătească pe aceia care sunt vinovaţi de aceleaşi păcate [„neprihănirea” lor]? Tu nu poţi să faci aceasta în dreptatea Ta, o, Doamne. Atunci tronul Tău nu va mai putea sta în dreptate şi judecată. Dreptatea cere ca osânda să fie îndreptată împotriva lor!’ ”²⁰

„În mod special, în încheierea lucrării pentru biserică, în vremea celor o sută patruzeci şi patru de mii care trebuiseră să stea fără vină înaintea Tronului lui Dumnezeu, vor fi simţite cel mai profund pretenţiile pretinsului popor al lui Dumnezeu. Aceasta este prezentată cu putere prin ilustraţia profetului care prezintă şase oameni, având fiecare o armă în mâna sa. Unul dintre ei este îmbrăcat în haina de in şi are o călimară la brâu. ’Domnul i-a zis: ’Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului şi fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo!’’ […] Observă lucrul acesta: cei ce primesc amprenta curată a adevărului, lucrată în ei prin puterea Duhului Sfânt, reprezentată printr-un semn făcut de omul cu călimara, sunt cei care ’suspină şi gem din pricina urâciunilor [starea de căldicel] ce se săvârşesc’ în biserică. Aceasta este dragostea lor pentru sfinţenia, onoarea şi gloria lui Dumnezeu şi ei au o privelişte clară a vinovăţiei teribile a păcatului, încât sunt prezentaţi în agonie, chiar oftând şi plângând.”

„Niciunul dintre noi nu va primi pecetea lui Dumnezeu, atâta timp cât caracterul nostru are vreo pată sau o mânjitură. Lucrarea de îndepărtare a defectelor noastre, de a curăţi [goli] sufletul [candela] nostru de orice murdărie, ni s-a încredinţat nouă. Atunci ploaia târzie va cădea asupra noastră aşa cum a căzut ploaia timpurie asupra ucenicilor în ziua de Rusalii.”²¹

„Mesajul ce conţine acest avertisment este ultimul ce trebuie proclamat înaintea venirii Fiului Omului [...] Cea mai solemnă avertizare şi cea mai îngrozitoare ameninţare adresată vreodată muritorilor este solia îngerului al treilea. Păcatul care face să coboare din cer mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă trebuie să fie cel mai odios dintre păcate. Va fi lăsată lumea în necunoştinţă faţă de acest păcat? Cu siguranţă că nu. Dumnezeu nu tratează în felul acesta creaturile Sale. Mânia Lui nu se abate niciodată asupra păcatelor din neştiinţă. Înainte ca judecăţile Lui să se reverse asupra Pământului lumina cu privire la acest păcat [smulgerea jertfei necurmate; căldicel] trebuie prezentată lumii astfel încât omul să poată şti de ce vin aceste judecăţi şi să aibă ocazia să le evite.”²²

„În curând îngerul nimicitor va intra din nou în acţiune, nu pentru a mai nimici doar pe întâiul născut, ci ’să nimicească cu desăvârşire: bătrân şi tânăr, atât bărbaţi, femei cât şi copii’ care nu au semnul. Părinţi, dacă doriţi să vă salvaţi copiii, despărţiţi-i de lume, ţineţi-i departe de compania copiilor răi; pentru că dacă le îngăduiţi să se unească cu copiii necredincioşi, nu mai puteţi să-i împiedicaţi să ia parte la răutăţile lor şi să fie corupţi. Este datoria voastră solemnă să vegheaţi asupra copiilor voştri şi să alegeţi în permanenţă societatea lor. Învăţaţi-vă copiii să asculte de voi, pentru că atunci vor putea asculta mai uşor de poruncile lui Dumnezeu şi să se supună cerinţelor Lui. Să nu ne permitem să neglijăm rugăciunea cu şi pentru copiii noştri. Cel ce a zis: ’Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, nu-i opriţi’ va asculta rugăciunile voastre pentru ei şi semnul Său, sigiliul părinţilor credincioşi îi va feri pe copiii lor, dacă ei i-au instruit în învăţătura şi mustrarea Domnului.”²³

„Ce este sigiliul viului Dumnezeu, care este pus pe frunţile credincioşilor Săi? Este semnul pe care îngerii îl pot vedea, nu însă şi oamenii; pentru că îngerul nimicitor trebuie să vadă acest semn al răscumpărării. Îngerul cu pecetea trebuie să pună un semn pe frunţile tuturor celor ce s-au despărţit de păcat şi păcătoşi şi în urma lui vine îngerul nimicitor.”²⁴

În înfierea fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu, fiinţele necăzute au văzut semnul crucii de pe Calvar [JERTFA]. Păcatul călcării Legii lui Dumnezeu a fost îndepărtat. Ei au fost îmbrăcaţi cu haina [NUMELE] de nuntă şi sunt credincioşi şi ascultători de toate poruncile lui Dumnezeu.”²⁵

„Cei pe care Mielul îi va conduce la izvoare de apă vie şi din ai căror ochi va şterge orice lacrimă sunt cei care primesc acum cunoştinţa şi înţelepciunea descoperite în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu. [...] Noi nu trebuie să copiem vreo fiinţă umană. Nu există vreo fiinţă umană suficient de înţeleaptă pentru a fi modelul nostru. Noi trebuie să privim la Omul Isus Hristos [El a învăţat de la Tatăl], care este desăvârşit în neprihănire şi în sfinţenie. El este autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre [...] Suntem în siguranţă când privim la El pentru că El este Atotştiutor. Când privim la El, suntem transformaţi asemenea Lui în nădejdea slavei.

Să ne luptăm cu toată puterea să fim printre cei o sută patruzeci şi patru de mii.”²⁶

„Pe marea de cristal dinaintea tronului, acea mare de sticlă amestecată cu foc – atât de mult strălucind de slava lui Dumnezeu – este adunată mulţimea care a ’câştigat biruinţa asupra fiarei, a semnului ei şi numărului numelui ei’. Împreună cu Mielul, pe muntele Sionului, ’cu harpele lui Dumnezeu în mână’ stau cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost răscumpăraţi dintre oameni; şi se aude ca strigătul multor ape şi ca sunetul unui tunet puternic ’glasul cântăreţilor care cântau din harpele lor’. Ei cântau ’o cântare nouă’, o cântare pe care nimeni n-o putea cânta afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii. Este cântarea lui Moise şi a Mielului – cântarea eliberării. Nimeni afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii nu putea învăţa cântarea aceasta; căci este cântarea experienţei lor – o experienţă pe care nicio altă generaţie nu a avut-o până atunci. ’Aceştia urmează pe Miel oriunde merge El’. Fiind înălţaţi de pe pământ, dintre cei vii sunt socotiţi ca ’primele roade pentru Miel'’ [Apoc. 15:2-3; 4:1-5]. Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare; au trecut printr-un timp de strâmtorare cum n-a mai fost niciodată de când sunt popoarele pe Pământ; ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov; ei au stat fără Mijlocitor în timpul ultimei revărsări a judecăţilor lui Dumnezeu. Dar au fost eliberaţi căci ’şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.’ În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără pată înaintea lui Dumnezeu şi Îi slujesc zi şi noapte; şi Cel ce şade pe tron va locui în mijlocul lor. Ei au văzut Pământul devastat de foamete şi de boli, soarele având puterea să dogorască peste oameni o arşiţă mare şi ei înşişi au suportat suferinţa, foametea şi setea. Dar nu vor mai fi flămânzi, nici nu le va mai fi sete; nici nu-i va mai dogori soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul care este în mijlocul tronului, îi va hrăni şi îi va duce la izvoare de apă vie; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor (Apoc. 7:14-17).”²⁷

„Cine urmează să alcătuiască grupa celor o sută patruzeci şi patru de mii? Aceasta o vor şti în scurt timp, fără nicio întrebare, cei ce sunt aleşi de Dumnezeu.”²⁸

„După multă vreme stăpânul S-a întors şi le-a cerut socoteala. Cel ce primise cinci talanţi a venit şi a adus alţi cinci talanţi [ucenicia] şi a zis: ’Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată am câştigat cu ei alţi cinci talanţi [pe unii ca mine; m-au copiat]’. Stăpânul său i-a zis: ’Bine rob bun şi credincios ai fost credincios în puţine lucruri [ceasuri] te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.’ Cel ce primise doi talanţi a venit şi ei şi a zis: ’Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu el alţi doi talanţi.’ Stăpânul său i-a zis: ’Bine rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în [odaia de nuntă] bucuria stăpânului tău.’ Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: ’Doamne eu am ştiut că eşti un om aspru, că SECERI [Mat. 13:30] de unde n-ai semănat [tu, ci neghina] şi că strângi de unde n-ai vânturat [Ioan 3:8; Rom. 8:7-8]: mi-a fost teamă [Luc. 21:26] şi m-am dus şi ţi-am ascuns talantul în pământ; ia-ţi ce-i al tău !’” Mat. 25:19-25

„’Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!’ [Iac. 5:1-3]

Am văzut că aceste cuvinte înfricoşătoare se aplică în mod deosebit bogaţilor care mărturisesc adevărul prezent. [...]

Lucrarea este pe sfârşite; şi curând mijloacele celor ce şi-au păstrat bogăţiile [...] nu vor mai fi de niciun folos. Am văzut pe Domnul întorcându-se către unii ca aceştia plin de mânie şi furie, repetând cuvintele: ’Duceţi-vă acum voi bogaţilor!’ El a strigat [avertizarea; Mat. 25:6], dar voi n-aţi ascultat. Iubirea de lume a înăbuşit glasul Său. Acum El nu mai are nevoie de voi şi vă lasă să vă duceţi, poruncindu-vă: ’Duceţi-vă acum voi bogaţilor!’ Oh, am văzut că era un lucru îngrozitor să fii părăsit astfel de Domnul; un lucru teribil să ţii la nişte avuţii trecătoare, atunci când El a zis că dacă vindem să dăm milostenii, ne putem aduna o comoară în ceruri. Mi-a fost arătat că după ce lucrarea va fi adusă la încheiere şi adevărul va fi vestit cu putere, aceşti bogaţi îşi vor aduce mijloacele şi le vor pune la picioarele servilor lui Dumnezeu, implorându-i să le primească. Răspunsul lor va fi: ’Duceţi-vă acum, voi bogaţilor! Mijloacele voastre nu mai sunt necesare. Voi le-aţi reţinut când puteaţi face fapte bune cu ele, ajutând la înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Cei lipsiţi au suferit; ei n-au fost binecuvântaţi cu mijloacele voastre. Dumnezeu nu mai primeşte acum bogăţiile voastre. Duceţi-vă acum, voi bogaţilor!’ ”²⁹