„Eu sunt Pâinea vieţii.” „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” „Duhul este acela care dă viaţă [cuvântului în inimă], carnea [înţelepciunea umană fără El] nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh [din Duhul] şi viaţă [din Viaţă].” „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în DUH şi în ADEVĂR.” Ioan 6:48,54,63; 4:23

„Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate să o sufere?” „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi [...] niciunul dintre cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.” „Dar sunt unii dintre voi care nu cred.” Ioan 6:60; Dan. 12:10; Ioan 6:64

Asemenea capitolului I, „Glas din Cer promis la sfârşit”, care este o introducere a celor patru capitole ce îi urmează, şi acest capitol reprezintă o iniţiere în tema următoarelor patru. Versetul „vorbirea aceasta este prea de tot” este esenţa celor ce vor fi scrise în continuare, de vreme ce este o adresare a lui Dumnezeu, Pâinea vieţii către cei aleşi care vor fi singurii ce vor (putea) primi şi înţelege cuvintele Sale.

Sfintele Scripturi declară că Unul singur este Dumnezeu, Căruia prorocii şi oamenii din vechime I s-au adresat în mai multe moduri, printre care şi Elohim (Dumnezeirea), însă în mod repetat s-a vorbit în capitolele anterioare despre o Dumnezeire manifestată prin trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. S-ar putea să fie greu de înţeles această manifestare în Trei când de fapt e Unul. Este o taină, dar Sfintele Scripturi lămuresc clar în legătură cu această manifestare a unui singur Dumnezeu prin Trei. Astfel, Iahve prin prorocul Isaia spune: „Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui. El a zis: ’Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii [deci e Tată] care nu vor fi necredincioşi!’ şi astfel El S-a făcut Mântuitorul lor. În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; EL ÎNSUŞI [prin Fiul – „Îngerul Domnului” din vechime] i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui [...], dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt, iar El [Elohim, Dumnezeirea] li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor” (Isa. 63:7-10). Prin lucrarea de mântuire a acestor Trei care sunt Una se vor împlini cuvintele cu urmări veşnice:

„Eu, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor!”

Isa. 43:11

Isus Hristos prin viaţa Sa a venit să mărturisească despre Tatăl, întrucât „nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Tot ce El a făcut şi a spus era manifestarea unei lucrări a Tatălui pe Care Îl reprezenta. Minunile pe care le-a făcut şi în special marea minune a răscumpărării nu le-a făcut prin puterea Sa, ci în Numele Tatălui care-L trimisese.

Dacă până în momentul întrupării Sale (prin Maria) „toate lucrurile au fost făcute prin El” (Ioan 1:3), a fost dispensaţiunea Sa^a (prin care nu se înţelege excluderea celorlalte Persoane, ci un mod de a lucra mântuirea oamenilor specific acelei perioade de timp, mod care astăzi a căpătat o altă formă), din momentul întrupării Sale situaţia se schimbă („Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” – Ioan 14:10), începe dispensaţiunea Tatălui, iar după plecarea Sa din lume, situaţia avea să se schimbe din nou, moment în care Mângâietorul avea să preia responsabilitatea principală a lucrării, nelipsind colaborarea cu Tatăl şi cu Fiul::

„Când va veni Mângâietorul pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”; Acesta „are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.”

Ioan 15:26; 16:13-15

După cum cei Trei care au intervenit pe parcursul istoriei sunt Una, în acelaşi fel lucrarea Lor manifestată în trei moduri e una. O singură lucrare şi un singur Dumnezeu.

În vechime, Israel a fost chemat să fie lumina neamurilor şi prin serviciile sanctuarului vorbea despre mântuirea Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov, pe care o va realiza El într-un anumit moment din viitor, ca Miel al lui Dumnezeu. Isus Hristos a fost chemat să fie o Lumină, Lumina lumii trimisă de Tatăl iar jertfa Lui de pe Golgota realiza mântuirea simbolizată prin jertfa necurmată; noi, Biserica Sa, am fost chemaţi să fim o lumină în mijlocul oamenilor prin Duhul Sfânt şi să îndreptăm atenţia contemporanilor noştri spre trecut, spre marea Jertfă de pe Golgota; trei Persoane ce fac trei lucrări care sunt una, după cum cei Trei sunt Una.

Această divizare pe dispensaţiuni ne ajută mai mult în a înţelege acele porţiuni din Cuvântul Său scrise sub formă de tipologie; oameni şi/sau lucrări ale lui Dumnezeu din trecut, prin puterea Sa sunt reeditate astăzi într-o altă formă dar în acelaşi mod de lucru neschimbat al Său.

Trăim în dispensaţiunea Duhului Sfânt în care prin tipologie (specifică Vechiului Testament) sau pilde (specifice Evangheliilor) Dumnezeu ne vorbeşte tot adevărul Său ca o împlinire a lucrării Sale, care „va lua din tot ce este al Meu [tipologie ce ţine de dispensaţiunea Fiului] şi vă va descoperi lucrurile viitoare. Tot ce are Tatăl [pilde ce ţin de dispensaţiunea Tatălui] este al Meu, de aceea am spus că va lua din ce este al Meu [şi al Tatălui; din toată Scriptura] şi vă va descoperi [...] V-am spus aceste lucruri în pilde. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci vă voi vorbi desluşit despre Tatăl. În ziua aceea veţi cere în Numele Meu şi nu zic că voi ruga pe Tatăl [mijloci] pentru voi. Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu. Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume, acum las lumea şi Mă duc la Tatăl” (Ioan 16:13-15,25-28).