„Ilie va veni întâi; şi va aşeza din nou toate lucrurile; tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat. Dar Eu vă spun că Ilie a şi venit şi ei i-au făcut ce au vrut după cum este scris despre el.” „De aceea orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.” Şi „cine este ispravnicul credincios şi înţelept pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela pe care stăpânul la venirea Lui îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că-l va pune peste toată avuţia Sa.” Marcu 9:12-13; Mat. 13:52; Luca 12:42-44

Toate aceste cuvinte – rostite de Tatăl prin Fiul – se adresează ultimei generaţii, judecând după contextul în care au fost scrise. Prin ele înţelegem unde ne aflăm pe firmamentul istoriei, ce aşteaptă în mod special Dumnezeu de la noi şi ce e gata să realizeze Duhul prin noi în ultima Sa lucrare.

„Ilie va veni întâi; şi va aşeza din nou toate lucrurile tot aşa după cum este scris despre Fiul omului că trebuie să pătimească mult şi să fie defăimat.” este spus în contextul venirii Împărăţiei lui Dumnezeu „cu putere” (Marcu 9:1), Împărăţie exemplificată prin tipologia arătării lui Moise şi a lui Ilie pe muntele schimbării la faţă (Marcu 9:2-10): Moise, ca reprezentant al celor ce au gustat moartea iar Ilie, ca reprezentant al celor ce n-o vor gusta vreodată. Aceştia din urmă, reprezentaţi prin Ilie, vor împlini cuvintele: „Adevărat vă spun, că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu” „pentru că nici nu vor putea muri” (Marcu 9:1; Luca 20:36). Afirmaţia de mai sus este, pe de-o parte, răspunsul dat ucenicilor de către Tatăl (prin Fiul) la întrebarea: „Pentru ce zic cărturarii că trebuie să vină întâi Ilie?” (Mat. 9:11) iar pe de altă parte, este răspunsul aceluiaşi Tată dat (prin Duhul) la întrebarea oamenilor, a societăţii contemporane: „Pentru ce spun Scripturile că trebuie să vină întâi Ilie?” După cum Hristos Isus a venit ca Miel de jertfă (Isa. 53), căci de la naşterea Sa El S-a pregătit pentru altar ca „să pătimească mult şi să fie defăimat”, tot aşa şi Ilie trebuia să vină ca să aşeze din nou toate lucrurile prin lucrarea Duhului.

„De aceea orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.” Acest cuvânt a fost pus în contextul sfârşitului de veac (Mat 13:49) când urmează să aibă loc despărţirea celor buni de cei răi (Mat. 13:41). Supremul gospodar (Dumnezeu) va scoate atunci din vistieria Sa (Adevărul) lucruri vechi (aspecte deja cunoscute şi acceptate) şi lucruri noi (atât semnificaţii noi ale aceloraşi aspecte precum şi alte aspecte ce nu au fost scoase până atunci din vistieria Sa). Care este urmarea? Grâul uitat şi ignorat atâta amar de vreme va încolţi prin Duhul: „un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, altul treizeci” (Mat. 13:8,23), aluatul va dospi toată plămădeala (Mat. 13:33) şi „grăuntele de muştar”, „cea mai mică dintre toate seminţele” (Mat. 13:32) va creşte „mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin să-şi facă cuib în ramurile lui” (Mat. 11:32); această vistierie deschisă la sfârşit de vreme va fi comoara ascunsă atâta timp şi pentru care orice preţ plătit nu e prea mare (Mat. 13:44-45).

„Cine este ispravnicul credincios şi înţelept pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela pe care stăpânul la venirea lui îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că-l va pune peste toată avuţia sa” – aceste cuvinte au fost scrise cu referire strictă la ultima generaţie în contextul vegherii acesteia, asemenea unor „oameni care aşteaptă pe stăpânul lor [...] ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă” (Luca 12:36), indiferent de ceasul în care acesta (Acesta) urma să vină (Luca 12:38). „Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3:20) sunt cuvintele soliei îngerului al treilea (ispravnicul credincios şi înţelept) care invită omenirea să primească acum (la vremea potrivită) partea ei de hrană.

„Care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Altfel, pe când celălalt este încă departe, îi trimite o solie să ceară pace.” Luca 14:31-32

Dumnezeu a privit din veşnicii ca să vadă dacă va avea oşteni suficienţi spre a face faţă oştirii poate dublă ca număr a celui ce-i stă împotrivă; şi i-a văzut, S-a bucurat de ei în Sine, încă mai înainte ca păcatul să vină la existenţă. Aveau în mână, în ei armele Lui: credinţa, credincioşia, dragostea, speranţa. Erau biruitorii prin sângele Mielului Său care prin jertfa Lui le curăţase inimile. Tânjeşte încă de atunci să-i binecuvânteze cu plinătatea Duhului Său cel Sfânt:

„Am tăcut multă vreme – am tăcut şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla [...] Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”

Isa. 42:14,16

Iar acum trăim momentul când îngerii, tot Pământul şi întreg Universul vor striga într-un singur glas:

„Bucuraţi-vă ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel.”

Isa. 44:23

Trăim vremea când se dă ultima bătălie; este finală şi decisivă. Toţi vor învia din adormirea lor: unii pentru bine iar alţii pentru rău. Amestecul din inima lor între bine şi rău, între lumină şi întuneric nu va mai fi. Duhul Lui coboară astăzi peste cei găsiţi vrednici de veacul viitor, peste cei ce s-au golit de ei înşişi, făcându-se astfel biruitori prin sângele Mielului. Ceilalţi, cei neglijenţi, indiferenţi şi insensibili la glasul Fiului lui Dumnezeu nu vor învia pentru viaţa veşnică şi nu vor fi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Prin neascultare de glasul Său, aceştia îşi vor sigila moartea faţă de El prin comiterea păcatului împotriva Duhului Sfânt, păcat de neiertat. Astfel, vor învia pentru ocară şi ruşine veşnică, primind în schimb plinătatea influenţei nesfinte a Satanei, acceptând sigiliul de robi şi roabe ale diavolului.

„Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte râvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi: [...] Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface râurile în ostroave şi iazurile le voi usca [...] Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: ’Voi sunteţi dumnezeii noştri !’ ”

Isa. 42:13,15,17

Dacă până în acest moment totul a fost confuz, de acum totul va fi clar. Vor fi două categorii distincte de oameni, inconfundabile şi neamestecate, căci Cel din Sanctuar zice: „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun [roadele Duhului], ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău [haina mânjită a păcatului]” (Mat. 12:33); astfel, nimeni nu va mai şchiopăta de ambele picioare, închinându-se când singurului Dumnezeu adevărat, când la orice altceva la care nu a ales să renunţe ca act de jertfă. Această situaţie unică în istoria păcatului va fi o împlinire în sensul cel mai real a cuvintelor:

„Şi veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit şi cel rău, dintre cel ce slujeşte lui Dumnezeu şi cel ce nu-I slujeşte”. „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. Vai de cel rău, lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.” „Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că nu are frică de Dumnezeu.”

Mal. 3:18; Isa. 3:10-11; Ecl. 8:12-13

Dacă oamenii au cea mai mică intenţie să facă bine, o au prin Duhul Sfânt, prin lucrarea Lui. Acţiunile celor care vor fi ales să nu beneficieze de influenţa Duhului lui Dumnezeu vor fi josnice, animalice, demonice chiar. Domnul va despărţi încă o dată lumina de întuneric iar copiii Săi vor lumina în bezna lumii ce zace în ignoranţă de Dumnezeu, prevestind arătarea în slavă a Soarelui Neprihănirii în mijlocul unei lumi învăluită în nelegiuire şi afundată în fărădelege.

„În ultima mare luptă se vor descoperi două mari puteri: pe de o parte, stă Creatorul cerului şi al Pământului iar toţi cei ce sunt de partea Sa poartă semnul Său; ei sunt ascultători de poruncile Lui; de cealaltă partea stă prinţul întunericului şi cei ce au ales apostazia şi răzvrătirea.”¹

„Îmbrăcată în armura lui Hristos, Biserica va intra în lupta ei finală. Frumoasă ca luna, curată ca soarele şi cumplită ca nişte oşti sub steagurile ei, ea trebuie să meargă în toată lumea, biruitoare şi să biruiască.”²

„Atunci când Pământul va fi luminat de slava îngerului din Apoc. 18, oştile religioase bune şi rele se vor trezi din somn iar oastea viului Dumnezeu va începe lupta.”³

„Ei se mişcau într-o ordine perfectă ca o armată de ostaşi. [...] Am întrebat ce a determinat această schimbare. Un înger mi-a răspuns: ’Aceasta este ploaia târzie, reînviorarea de la faţa Domnului, strigătul puternic al îngerului al treilea.’ ”⁴